#împreunăsuntemmaiputernice

Femeile în vremea COVID-19

Vrem să aflăm cum schimbă coronavirusul viețile femeilor de lângă noi. Strângem povești despre cum s-a schimbat creșterea copiilor, relația cu munca, despre cum s-a schimbat viața în general, de la femei de peste tot.

CÂTE POVEȘTI AM STRÂNS?

70 de femei ne-au povestit despre cum pandemia le-a schimbat viața

femeilor

Pandemia m-a secat de toate oportunitățile si a umplut golul cu un ocean de anxietate. Nu ma simt cârmaciul destinului meu. Am ramas doar cu școala… online (un termen nou in sistemul Ro, in 2020). Simt ca suntem vazuti ca niste roboti a caror singură preocupare e tema respectivului profesor (avem 14 materii), care acum e mult mai consistenta pentru ca avem mai mult timp. Premisa e ca nu avem viață după școală, că nu avem pasiuni si responsabilități, nu suntem presati de timp, de parinti. Viitorul e in ceață. Pot sa ma obisnuiesx cu ideea ca nu o sa am festivități si incheierea care era obisnuita pana acum, pot sa renunt la gandul oamenilor noi pe care i-as fi intalnit in activitati, dar totusi se simte presiunea Bacului. Materia ar trebui reluată din toamna, atunci cand se preconizeaza al doilea val al Pandemiei, asadar ne intoarcem la scoala online. Pregatirile particulare vor fi suspendate. Cel mai probabil, oficial consemnându-se ca am parcurs lectiile intr-un fel sau altul (contrar realitatii), programa 2021 va contine toata materia. Care materie?
Starea de urgență și această pandemie se poate rezuma pentru mine în câteva cuvinte simple: răspundere, îngrijorare, frustrare, încredere, speranță, presiune și multă dragoste. Aceste sentimente fac parte din viața mea de zi cu zi, și acum, pe timp de pandemie, și in mod normal. Numai că presiunea actuală intensifică trăirile nostre, și, în cazul meu particular, sentimentul de responsabilitate pe care îl am față de comunitatea LGBTI. Pentru că sunt directoarea executivă a ACCEPT și organizăm de 15 ani cel mai populat eveniment de drepturile omului din București – Bucharest Pride, cu peste 10 000 de participanți anul trecut – sunt foarte atentă la ce se poate întâmpla în viitor care ar putea influența organizarea evenimentului. Pandemia nu ne-a luat prin surprindere, ba din contră – urmăream cu îngrijorare pe parcursul lunii ianuarie comenzile internaționale pe steaguri și alte produse rainbow care nu se fabrică în România. Comandă după comandă, vedeam anulări, întârzieri, incertiduine.
București
activistă pentru drepturile omului
Nu simt niciun fel de ajutor de la politie, guvern, primărie, scoala, familie sau comunitate. E normal sa fim egoiști în vremuri ca acestea, dar pur și simplu ma uimește indiferența oamenilor. Toată lumea ii compatimeste pe cei în an terminal care trebuie sa dea examenele naționale în condițiile în care îl dau, dar tot ies din casa fără masca, tot își scot copiii în fata blocului cu duzinele. Totodată, nimeni nu se gândește la elevii de a 11-a sau a 7-a, de exemplu, pentru ca cine o sa trebuiască sa recupereze materia pe care cei in an terminal nu trebuie sa o repete? Eu îmi doresc extrem de mult sa devin ginecolog, iar pentru asta trebuie sa urmez Facultatea de Medicina, dar acum nu pot sa continui cu pregătirea la chimie pentru ca profesoara pur și simplu nu vrea, probabil pentru ca nu ii dau bani în mana
Sunt mult mai recunoscătoare pentru totul din viața mea – pentru faptul că am rămas sănătoasă pe timpul pandemiei, că familia mea este în siguranță în România și că, în ciuda tuturor dezechilibrelor economice, nu am avut probleme financiare grave. Am reușit să folosesc timpul acesta pentru a mă liniști, pentru a învăța că lucrurile se fac cu răbdare și că nu contează stresul de a grăbi rezultatele. Tot în izolare am urmărit știrile din România și am fost profund dezamăgită de multe lucruri care s-au întâmplat. A crescut în mine sentimentul că nu aș mai putea să mă întorc vreodată, iar acest lucru trezește în mine tristețe: acasă e familia mea.
Diaspora
Studentă
Toate conversațiile s-au mutat brusc în online, iar genul ăsta de interacțiuni se întâmplă mai puțin spontan decât cele din viața reală. Și tocmai pentru că trebuie să le planific, se întâmplă din ce în ce mai rar. Zilele trecute am avut o conversație de lucru cu un coleg și mi-am dat seama după ce am încheiat-o, că am avut nevoie de conversația respectivă. Mi-a schimbat imediat starea de spirit și nivelul de energie. Așa că aș avea nevoie de cineva sau ceva care să-mi amintească din când în când că am nevoie de socializare. 🙂
Școala s-a mutat în întregime online, dar în fața laptopului e mult mai greu să menții o legătură cu profii: e foarte mare confuzie, se schimbă multe orare; apreciez efortul autorităților, dar nu cred că școala românească a fost pregătită pentru acestă schimbare radicală. Profesorii se contrazic în ceea ce privește notele, iar noi, elevii, suntem și mai confuzi în legătura cu platformele și utilitatea temelor.
București
Elev de liceu
Cred ca aceasta criza a avut cel mai negativ impact asupra educației mele. Ce mă așteptam sa fie un semestru plin de oameni și informații noi, în care sa creez conexiuni importante cu profesorii mei și să fac cercetări despre subiectele care mă pasionează, s-a transformat într-un semestru în care trebuie sa lupt zilnic sa fac ceva pentru facultate. E dificil cand locul pe care pana acum îl asociai cu relaxarea, spațiul tău personal, s-a transformat și în spațiu de lucru. De asemenea, orele online sunt o provocare – la început mi-a fost greu sa mă adaptez, deveneam foarte anxioasa cand ma gandeam ca profesorii o sa mai puna sa deschid camera ca sa ma vada cand vorbesc și ca practic toți cei din conferința vor pătrunde deodată în spațiul care atâta timp a fost oarecum sacru pentru mine. Sunt o persoana introvertita, așa ca pun foarte mare accent pe spațiul meu personal, care totodata reprezinta o scapare din lumea dinafara sa. Dar pe langa prietenii mei din România, trecerea la ore și evaluări online nu m-a afectat atat de mult. Oricum aici ne folosim foarte des de tehnologie, iar cel puțin pe specializarea mea, examenele s-au transformat în cercetări personale și nu ma plang de asta.
Brăila
Studenta
M-a ajutat că am continuat să lucrez de acasă pe timp de pandemie, pentru că mi-a permis să am o rutină constantă în viață: trezit de dimineață, ședințe pe ZOOM, lucru pe proiecte, discuții cu colegii pe WhatsApp. M-au ținut în cele două luni de izolare destul de ancorată la societate și conectată. Cu partenerul am avut însă probleme. Am fost la un pas de despărțire.
Daca n-as fi fost insarcinata, eram in barca celor care urlau: “Vreau sa ies afaraaaa! Am imunitatea ok, sunt un om sanatos, fac sport, mananc legume, sa stea in casa cei care se stiu vulnerabili!”. Dar cu sarcina … am iesit de 4 ori din casa in 2 luni, dintre care de 2 ori la clinica 7 de 2 ori fix in jurul blocului. Orice fiinta umana, except partener, e un posibil inamic pentru mine. Altfel, am lucrat foarte mult in perioada asta de acasa, am lucrat mai mult si mai eficient decat la birou.
Urban
Online Marketing Manager
Locuiesc într-o garsonieră împreună cu băiatul meu care are 22 ani. El stă toată ziua pe jocuri la calculator. De când cu criza, stă și toată noaptea. Se agită și vorbește cu alți jucători. Nu mai dorm din cauza lui. Nu știu ce să îi fac, nu ascultă, nu îi pasă.
București
Pensionar pe caz de boală
La inceput am luat masuri extreme de protectie si de autoizolare. Mi-a fost foarte frica de moarte, a mea si a altora, a mamei si a surorii mele, a oamenilor pe care ii iubesc. Am suferit cand am iesit din casa prima oara intr-un oras pustiu, am suferit sa vad atata frumusete care se petrecea in natura fara noi. Am simtit o durere nesfarsita gandindu-ma la viata obisnuita dinainte, care acum parea atat de departe si imposibila, ca intr-un vis. Cumva, ma gandeam ca lucrurile nu vor mai fi niciodata la fel si ceea ce simteam era un fel de doliu dupa ce am pierdut peste noapte.
București
Jurnalista
Nu mi-a venit să cred cât de mult timp am petrecut pe grupul de părinți și cât de mult bine mi-a făcut această comunitate. Ne-am asumat toate o vulnerabilitate împărtășită într-un mod foarte onest. Ne-am împărtășit greutățile, provocările si bucuriile știind ca vom fi înțelese. Pe mine m-a ajutat enorm să văd că nu sunt singura căreia ii e greu, care nu reușește să culce copilul la prânz sau care are jucării in toate colțurile casei. (…) Cumva, toată perioada asta o resimt pe modelul “fierăstrău”. Sunt zile în care mă simt epuizată, deși nu reușesc sa fac mare lucru, în care dorul de părinții mei, de ieșit, de prieteni, de viată de dinainte mă sufocă. Și sunt zile cu mult bine, cu picnic pe balcon, cu distracție cu Elsa, seriale si vin sau Zoom-uri pline de râsete, productivitate și creativitate. Uneori, îmi face atât de bine liniștea si statul si bucuria de a petrece atât de mult timp cu cea mica, încât mă întreb cum oare voi reveni.
Perioada asta era oricum plină de stres, din cauza examenelor și a mutatului foarte departe de casă etc, dar acum au apărut probleme cu care nu credeam că voi fi nevoită să mă lupt în această viață. Nu ajută deloc nici faptul că iubita mea se află la mulți kilometri depărtare, că nu ne-am mai văzut de multe-multe săptămâni, sau că împart casa în care locuiesc momentan cu un membru de familie abuziv. Este o perioadă ”low” pentru psihicul oricui, nu este nicicum una de relaxare și ce este foarte rău e că pare că le-a dat prilej oamenilor să fie (și mai) răi… Toată lumea are ceva de comentat (mai ales dacă ești un elev care îndrăznește să se plângă de ce i se întâmplă), parcă am uitat ce înseamnă „empatie” sau „politețe”…
In ultimele doua luni mi-am amintit de înseamnă sa ai OCD pe bune si cat efort trebuie sa faci ca sa te simti confortabil si in siguranța, mi-am amintit cum e sa simți anxietate si panica in mod constant in viata de zi cu zi… Izolarea mi-a fost benefica in primele saptamani, dar fricile sunt câteodată coplesitoare. Locuiesc in alta tara de 6 ani si din pacate situația internaționala nu imi permite sa călătoresc in România si sa imi vad familia si prietenii, asa cum planuiam sa fac primavara asta. Imi fac mari griji de la distanta, atât pentru ei, cat si pentru mine.
Diaspora
Specialist in comunicare
Sa stai departe si de cei dragi, sa vezi politia si sa fugi in casa sa nu iei amenda care trebuie sa ne fie protectie… E foarte greu ce vremuri grele traim. Sa pierzi pe cei dragi si nu-i poti plinge sa nu fii alaturi de ei in suferinte
Din pacate absolvirea mea a fost anulata, iar colegii mei sunt imprastiati peste tot in lume, deci va fi o lunga perioada pana cand ne vom putea revedea. Am fost foarte dezamagita de mine la inceput pentru ca iar incepeam sa imi pierd obiceiurile bune pe care le aveam inainte de inceperea episodului depresiv, pe care le reconstruisem intr-o mare parte in ultimele doua luni. Am simtit ca tot progresul meu s-a risipit din nou. Pana la urma mi-am dat seama ca am un comportament normal in circumstantele create de pandemie si griji, si am decis sa fiu mai permisiva cu mine, desi asta imi vine foarte greu. In cele din urma, cele doua saptamani au trecut cu bine si m-am intors acasa la parintii mei. In continuare programul meu de somn e dat peste cap, dar ma simt mai bine pentru ca sunt cu familia mea.
Urban
Studenta
Panica panica stare de urgenta… deja a venit saptamana mare cu Pastele. Marti panica si mai mare: febra, diaree, dureri musculare, dureri in piept, dureri de cap, rau. Am sunat toti medicii, de familie, cunostiinte, prieteni, toti. Toti imi spuneau cu ce sa ma tratez acasa si sa stau in izolare. Lucru pe care il facusem si pana atunci. Miercuri deja febra nu scadea… iar miercuri seara ne-am speriat si am sunat pana la urma la 112 pentru ca DSPul nu raspundea. A venit ambulante relativ repede. Mi-au verificat temparatura si cam atat. Au sunat o doctorita care a spus ca ar trebui sa fiu transportata la Bals pentru un posibil test (nu era sigur ca o sa ma testeze, pentru ca sunt tanara, nu am alte boli si statusem acasa de 2 luni). Am refuzat sa merg la Bals
Inca nu mi-e clar cum mi-a schimbat viata COVID19, dar clar mi-a deschis putin mai mult ochii si nu mi-a placut ce am vazut. Cand a inceput oficial starea de urgenta eram insarcinata in 10 saptamani. La 12 saptamani de sarcina eram programata pentru morfologia de trim I. Hazardul face ca sarcina nu era ok, fatul nu se dezvoltase normal si sarcina trebuia intrerupta. Si de aici a inceput circul. Se pare ca intreruperea mea de sarcina nu era o intrerupere de sarcina terapeutica, adica nu era amenintatoare vietii mele. In situatia in care treceam prin niste momente foarte dificile emotional, se pare ca o intrerupere de sarcina, care nu e in regim de urgenta, in perioada pandemiei este foarte greu de facut.
În timpul pandemiei m-am apropiat și mai mult de soțul meu. Deși nu suntem căsătoriți de mult timp ajunseserăm să ne îndepărtăm ușor, pentru că patul devenise doar locul unde cădeam amândoi frânți după o zi de lucru, fără măcar să ne mai zicem “noapte bună”. Acum tragem un pic chiulul de la muncă, oricum nu se prinde nimeni.
Pandemia m-a salvat dintr-un burnout sever. Mi-am petrecut primele doua saptamani stand, lucru pe care nu l-am mai facut de 20 de ani. Acum oscilez intre (scurte) perioade de avant productiv si invartit in cerc gandindu-ma ce nu am facut si ar trebui facut. Fac un exercitiu din a incerca sa inchid ecranele macar din cand in cand. In unele zile imi iese, in unele nu. Incerc sa am minute in care sa nu ascult/ ma uit la nimic, si aceste scurte momente de pauza mi-au adus in doua luni mai multe momente ”aha” decat am avut in ultimii ani. Am din cand in cand senzatia ca sunt intr-un vis din care ma voi trezi. Gatesc cu furie, incerc sa tin pacea intre cei doi copii, incerc sa gasesc momente in care suntem bine in fiecare zi. Incerc 🙂
După primele două săptămâni în care aveam tot mai des stări de anxietate, insomnii și atacuri de panică, am decis să apelez la ajutor specializat și așa am început terapia online. Aveam în plan să fac asta deoarece de mult timp mă confrunt cu atacuri de panică, însă toată această perioadă m-a determinat să îmi dau seama că uneori e bine să îi lași pe alții să te ajute atunci când simți că mai poți
Urban
Editor online
Sunt studenta in anul II, la arhitectura, in Paris. In mod normal ar fi trebuit sa fiu acolo, sa îmi continui studiile in condiții normale. Însă m-am întors acasă, in Târgu-Mureș, deși inițial am vrut sa rămân, in caz ca ar reîncepe facultatea. Am revenit ca sa minimizez stresul meu si al familiei si pentru a nu fi singura in izolare in Franța. Acum sunt într-o situație foarte neașteptată: studenta in străinătate din Târgu Mureș. Încerc sa îmi adaptez munca de la scoală (care presupune o groază de materiale diverse si mult spațiu) la situația de acasă.
Târgu-Mureș
studenta
Ma simt mult mai obosita atunci când depun efort fizic pentru ca nu am mai ieșit deloc sa alerg, dar din punct de vedere profesional pandemia mi-a adus multe câștiguri pentru profesia mea, lucrând în online și fiind mai multa lume activa acum. Cu familia țin legătura prin telefon, deoarece ei locuiesc în alt oraș. Sănătatea mea mentala e puțin data peste cap, sunt mult mai anxioasa și nu ma odihnesc suficient de bine.
București
Creator de conținut online
Mie mi-a dat ocazia să dezvolt un business la care visam de mult timp. Totuși, e destul de greu să-l balansez cu munca, deși mi-e drag să le fac pe ambele. Cert este că o să mă dezvolte foarte tare această experiență.
Mie situația nu mi-a permis să îmi continui tratamentul pentru tulburarea depresiv-anxioasa. Așa că a trebuit să renunț relativ abrupt la el. Iar asta vine la pachet cu o serie de efecte adverse precum, bineînțeles, mult așteptata anxietate, dar și stări de oboseală extremă, senzații de electricitate in corp, dureri de cap, stări de leșin și insomnie, simptome care m-au făcut inițial să mă sperii că aș putea avea ceva mai grav.

Bia

Pai viata noastra sa schimbat a tuturor pentru ca stam doar in casa si nu facem nimic . Ne este frica sa ne întâlnim cu altcineva sa nu ne imbolnavim dar ne este si foarte greu in acest an
Valea Seacă
Eleva
În primele două săptămâni de carantină a fost frumos și m-am bucurat pentru că prietenul meu și-a luat liber de la munca și petrecem mai mult timp împreună. Dar din a 3-a săptămână mi se pare ciudat ce se întâmplă: să nu mai ieșim afară, la o plimbare în parcuri, magazine, la rude… Stând doar în casă îmi fac scenarii negative singură gândindu-mă cum va fi în viitor, dacă va fi tot la fel în următoarele luni. Îmi doresc să treacă cât mai repede să merg în vacanța de vară la familia mea.
Sunt în șomaj tehnic de aproximativ o lună. Inițial nu am realizat seriozitatea situației în care se află țara noastră, până când am fost nevoită să merg să îmi ridic tratamentul (Am scleroză multiplă) dintr-un spital unde fuseseră diagnosticate 24 de cadre medicale infectare cu COVID-19. Nu am dormit toată noaptea dinaintea plecării și m-am întrebat non-stop dacă nu cumva voi muri de coronavirus. Din fericire sunt bine și urmează să încep serviciul pe 4 mai. Din cauza pandemiei nu am mai putut merge la psiholog și asta mă afectează uneori.
Bradu Geamăna
Inginer
Nu am experimentat scoala romană in timpul carantinei, dar ce pot spune este ca in străinătate profesorii mei nu îmi da un email sa îmi spună ca îmi lipsește o tema, ci sa mă întrebe ce s-a întâmplat, dacă mă simt ok, cum e sa fiu înapoi acasă. Nu cred ca exista profesor in România care sa facă asta, și din câte am auzit nu fac asta pentru ca de fapt și de drept nu le pasa decât de banii pe care ii iau. De când cu starea de urgentă am început sa am o mică speranța ca poate încă o sa mai iasă ceva din țara noastră deoarece pentru prima oară după o perioada de timp văd lucruri bune care se întâmpla.
București
Student in străinătate
O vorba din popor spune ca ” in tot raul este si un bine” si, asta inseamna ca niciodata nu trebuie sa te lasi coplesit sau consumat de o situatie dificila sau de o situatie de criza si ca intotdeauna exista speranta. De la inceputul pandemiei, am inceput sa ma gandesc mai mult la cei din jurul meu, la persoanele varstinice care traiu in izolare si solitudine inca dinainte de instituirea masurilor de urgenta, la femeile care sunt prinse, aparent fara speranta, in relatii parteneriale toxice si distructive , la persoanele care sunt foarte speriate si fragilizate deja de alte boli sau lipsite de venituri, si am incercat sa fac mai mullt.
Momentan in bine. Am mult mai mult timp pe care il petrec cu fiul meu, cu familia, chiar daca lucrez remote. Nu simt lipsa iesirilor in oras pentru ca nu prea sunt genul care face asta des. In compania cartilor, serialelor si oamenilor dragi ma simt foarte bine. Si productivitatea mea a crescut destul de mult in perioada asta.
Urban
Director PR
Mă simt vinovată când vreau mai degrabă să stau acasă (aș deveni repede o povară monetară pentru familia mea, deși astfel aș reduce un risc la care ne expunem zilnic), dar oamenii mor. Și moare o parte din mine știind că trebuie, în deplină cunoștință de cauză, să creez un pericol de îmbolnăvire (și posibilă moarte) fiecărei persoane cu care mă întâlnesc, doar pentru că sunt astfel condiționată de un sistem capitalist. În fiecare zi, în mine se bate nevoia de a aduce un aport economic familiei în timpuri nesigure de criză cu certitudinea morală că nu este normal să ni se ceară așa ceva. Vreau să plâng, dar realizez că nu mai pot. Plus, plânsul deshidratează și mai ales acum, e important să nu ne slăbim în niciun mod corpul. Îmi pun masca și iau o nouă zi de la capăt.
Pentru mine perioada aceasta a fost destul de dificila. Mi-am pierdut jobul din cauza faptului ca lucram pentru o agentie de turism si vanzarile efectiv s-au oprit. I-am inteles. A fost foarte dificil sa ia decizile pe care le au luat dar tot am fost suparata. Ma tot gandeam ca e asa aiurea ca nici macar nu e vina noastra. In acest moment am reusit sa gaesc un alt job insa e destul de dificil.
Îmi este mult mai bine având în sfârşit timp să stau eu cu mine, gândurile mele şi proiectele mele. Locuiesc singură într-o garsonieră în care mă simt ca în propriul meu castel. Una dintre revelaţiile avute este cât de toxic era mediul din jurul meu, cu cât sunt mai departe de oameni şi obiceiuri toxice, cu atât îmi e mai bine. Încerc să folosesc această perioadă pentru autoreflecţie, îmi doream oricum de mult timp o perioadă de autoizolare
Stau acasa cu pustiul meu de 1 an si o luna, partenerul meu inca munceste. Inainte ieseam zilnic in parc, acum incerc sa nu o iau razna in 2 camere. Familiile noastre sunt in Bucuresti, in cartiere vecine dar mama e diabetica si tatal lui tocmai ce a terminat chimioterapia asa ca nu vrem sa riscam nimic. Ii ajuta iubitul meu cu aprovizionarea si nepotul il vad pe telefon. Pentru ca baietelul meu e plin de energie ne jucam de-a v-ati ascunselea dupa usile de la debara, plantam rasaduri pe balcon, cantam, citim. Pot recita Lama, lama in pijama si inca vreo 7 alte carti din memorie.
București
Traducator
Virusul a dat un alt sens lucrurilor, schimband toate obiceiurile si planurile noastre .Intre timp coronavirusul mi-a adus aproape la un etaj distanta ,efectiv,prietenii romani din Africa – care nu au putut sa se intoarca in Romania in perioada asta…asa ca am trait un sentiment inedit si trist totodata,de a stii si ai vedea de pe balcon ,ajungand dar neputandu-ne vedea!E bizar ca sentiment Intre timp nici la spital (sunt medic) lucrurile nu mai sunt la fel, o parte din sectie s-a schimbat ca profil iar in weekenduri facem garzi de urgenta in locul urgentistilor care fac urgentele Covid…e totul presarat cu stres si invers, dar incerc sa imi zic ca toata perioada asta nu va face decat sa ma ajute sa cresc! Stay safe ,stay at home!
Diaspora
Medic

CEM

Sunt in somaj tehnic, dar la problemele de sanatate pe care le am, nu ma ajuta cu ceva. Depind de alte persoane. Fara mama mea, nu stiu ce as face… Ea merge la munca.
Urban locuiesc, CI rural
Prima saptamana de carantina a fost minunata pentru ca veneam dupa un burn-out dupa care parea ca nu ma mai resetez. Am dormit 14-16 ore pe zi aproape o saptamana, cu lumina aprinsa, ziua in amiaza mare, cu zgomot langa mine. Pur si simplu nu ma deranja nimic. Era bine daca tinea doar atat, pentru ca desi am avut bateriile incarcate dupa, acum,abia reusesc sa ma concentrez pe ceea ce fac si nu sunt foarte productiva. Nu pot sa ma plang sa spun ca nu reusesc sa fac nimic, dar oricum nu fac cat mi-as dori. Si asta duce la frustrare si frustrarea la oboseala. Mi-e si foarte dor de mers la birou, la FILIA, de discutiile cu colegele mele si lucrul in echipa. E bun si zoom sau ce alte variante mai exista, dar oricum nu poate inlocui, pentru mine, interactiunea fata in fata.
București
ONGista
Covid 19 a schimbat viata mea in rau, de 1 luna de zile sunt in somaj tehnic, nu ma asteptam sa ajungem in aceasta situatie, sa nu mai putem iesi din casa, in parc 😒. Imi doresc enorm sa treaca cat mai repede sa pot merge la munca
Craiova
Consilier vanzari
Sunt deputată independentă în Parlamentul României, iar zilele acestea fac tot posibilul ca procesul democratic să nu aibă de suferit. Ordinele de zi, dezbaterile și lungile negocieri din Parlament și de la cabinetul parlamentar s-au transformat în căutări de măști, combinezoane, viziere, material brut și discuții cu doctori din București în special. Toată viața mi-am propus să fac tot ce pot mai bine din orice situație. Îmi păstrez același mindset și acum. Sigur, grijile pentru familie, colegi, echipă și pentru întreaga societate nu au dispărut. Dar îmi iau energia din faptele bune pe care le văd în jurul meu. Oameni care nu se cunosc, nu s-au văzut și pun umărul la treabă pentru ca mame și copii să se întoarcă în siguranță în țară, pentru ca medicii să fie în siguranță, pentru ca părinții singuri, persoanele vârstnice sau cu dizabilități să aibă tot ce este nevoie. În tot haosul acesta am găsit mai multă umanitate și empatie ca oricând. Și așa aleg să văd lucrurile.
Urban
Deputată independentă
Inițial, credeam ca va dura putin, dar starea de carantină s-a prelungit. La început m-am bucurat pentru ca m-am putut odihni, lucra la ce mai aveam de facut si să mă uit la seriale. Dar sentimentul ca nu pot iesi, sa ma duc la biblioteca cu prietenii, pe la Universitate sa pierdem vremea, m-a facut sa ma plictisesc si sa imi fie dor de ocupațiile obișnuite. Si mi-am distrus si programul normal. Ma culc tarziu si nu mai reușesc să fac nimic productiv. As vrea sa treaca aceasta stare pentru a-mi relua activitățile si sa redevină totul la normal.
Nu mereu atunci cand vine vorba de autoritati (politie) te astepti din partea lor si la violența spun asta pentru deseori vad acest lucru si nu este normal. Mi-ar placea mult mai mult ca atunci cand vine vorba despre autoritati să ne gandim cu mandrie la ei si să avem cu adevarat un spijin si un ajutor de la ei.
Rural
Sudentă
Începutul nebuniei m-a prins într-o stare de burn out pe care îmi venea greu să o conștientizez, dar resetarea asta generală a lumii m-a forțat să o fac. Am încercat să înțeleg cum se schimbă lucrurile în jur, cum ne reașezăm, cum pot ajuta și cum mă pot eu reporni. Nu mă consumă munca online sau anularea planurilor din aceste luni, cât mă consumă incertitudinea despre ce urmează, sentimentul că nu are nimeni controlul. Cu atât mai puțin eu. Am zile în care sunt ok și muncesc până seara târziu, dar am și zile în care lucrurile nu se leagă aproape deloc și simt nevoia mai mult să vorbesc cu oameni despre cum trec și ei prin toate astea. Uneori simt că ce fac ajută, oricât de puțin, alteori simt că suntem neputincioasă. Anxietatea practic a luat forma unui virus, se metamorfozează constant, ascunzându-se prin griji despre viitor, despre prezent, despre ce se poate face și mă chinuie repetat prin întrebarea ce aș putea face mai bine sau mai mult. Nu mă pot concentra să văd filme noi sau să citesc. Revăd în buclă Seinfeld și mai strecor documentare, iar în general timpul trece incredibil de repede. Pierd limita orelor de muncă și cad seara ca după o zi de alergat.
Alba Iulia
Activistă, Forum Apulum
Ordonanta militara 3 mi-a restrictionat dreptul la iesire la cumparaturi, alocandu-mi 2 ore prapadite, intre 11:00-13:00, cand e cel mai aglomerat in toate magazinele alimentare. Eu sunt o persoana activa, care se misca repede si nu mi-au ajuns cele 2 ore pentru a merge la cuparaturi si cu cateleusa in parc, mai ales atunci cand e soare, care ne-ar ajuta in preventia COVID-19.
București
Activista pentru drepturile femeilor
E o perioadă în care mă închid și mă deschid față de oameni într-un mod pe care nu-l pot controla mereu și încerc să accept că e ok și că nu trebuie să fiu în fiecare zi un izvor de energie pozitivă. Aaa… și nu pot spune că am descoperit sensul vieții în aceste vremuri de pandemie, dar cu siguranță am făcut o triere a oamenilor pe care vreau să-i am aproape.
București
Jurnalistă
Exact 4 săptămâni în urmă, pe 13 martie, mă întorceam acasă de la cârciumă. Eram răcită și luasem o mască de la cârciumă pentru a-i proteja pe ceilalți de mine, mai mult din frică. Când lucrezi cu curieri care îți zic că virusul nu există sau că l-au inventat americanii, panica devine o stare obișnuită de spirit. Am coborât din ratb și așteptam verdele la semafor. Dintr-o mașină plină ochi de băieți, care a frânat brusc în fața mea, îl aud pe cel mai șmecher cum îmi strigă: “Degeaba porți mască că se ia și pe ochi.” Ajung acasă și în hohote de plâns mă arunc în brațele prietenului meu: “Se închide cârciuma. Mâine e ultima zi.”
București
Barmaniță
În perioada aceasta viața mea s-a schimbat radical pentru că, ajunsă la capătul puterilor fizice dar mai ales mintale, am decis să demisionez. După mai bine de 2 ani super activi, ore state peste program, alergat între job și facultate, dintre care un an jumate de navetă cu trenul Ploiești – București 4 zile pe săptămână, știam că am ajuns la burnout, că nu mai rezist mult. Când s-a decis să lucrăm de acasă nu știam pentru cât timp, dar pentru mine vestea era una bună pentru că eram epuizată.
Ploiești
Masterandă, Activistă
Prima săptămână a fost ușor anxioasa. Salonul inchis, restricții sociale , cozi pentru a cumpăra lucruri pentru care cu câteva zile înainte nu dădeam o mare importanță etc plus teama de virus dar m-am obisnuit cu noile restrictii si sunt precauta. Desi locuiesc de ani de zile cu prietenul meu, nu stiam cum este sa fim doar noi doi in permanenta, fara a a avea si alte activități sociale.
București
Coafor stilist
Fiind o persoana foarte energica, trecerea de la a alerga toata ziua la a sta toata ziua in casa, a fost destul de dificila. In acelasi timp, cred ca este util sa respectam regulile instituie pe timpul pandemiei, dar chiar nu e așa rău sa stai in casa in primul rând te protejezi pe tine ,de exemplu eu cât stau in casa îmi ocup timpul cu diferite activități
Dupa un moment de panica initial – am o clinica dentara si cam 15 angajati, eram foarte ingrijorata cum o sa le pot plati salariile si toate celelalte… m-am relaxat. Am negociat cu toate persoanele cu care avem contracte, niste termene de plata mai usoare- angajatii sunt in somaj tehnic, iar eu fac planuri pentru perioada urmatoare. Revizuiesc activitatea de pana acum- e un moment de liniste, avem timp de bilant, facem cursuri on-line pentru alti medici si am facut o platforma de suport on line pentru pacienti. Iar altminteri… e un moment de tihna. Citesc mult, meditez foarte mult, fac yoga…. e un timp pentru mine, pe care il valorific cu bucurie.
București
Chirurg stomatolog

Eva

Ca o studenta hiperactiva, mereu pusa pe treaba la inceput am simtit ca viata mi-a stat in loc. Dupa o zi sau doua in lockdown am realizat ca regimul de epidemie este defapt opurtunitatea vietii mele. Fiind in ultimul an de studii, cu o teza de scris si un job in domeniu de profesat ma raportez perioadei ca un dar mie. “Social distancing” a devenit o ocazie sa ma investesc in mine. De la scaderea ritmului zilnic la jumatate de intensitate, o tona de ingrijire fizica si sufleteasca, plimbari in soare, picnic, antrenamente, telefoane cu prieteni si familie pe care le tot amanam, arta pe care mereu am vrut sa o pun pa panza, albumele pe care doar acum am ocazia sa le ascult direct din picap, dansurile pe care mereu am vrut sa le invat, si filme din lista “de vazut” cu peste 500 de titluri adunate. Cum nu am altceva de realizat, ma realizez pe mine!
Norocul meu este că mă concentrez foarte mult pe munca mea, ceea ce îmi alungă anxietatea de stat în casă. De asemenea, am un partener minunat lângă mine care are aceeași profesia cu a mea, așa că ziua stăm fiecare în câte o cameră și lucrăm. Seara vorbim cu familia și prietenii pe video și dăm petreceri în doi, cu dans, cântat și băutură. Eu având și un alt job pe lângă, sunt în priză de când mă trezesc și până ce adorm, dar el, pentru că mai are și timp liber, se ocupă de casă, cumpărături și mâncare. Nu avem copii și ne bucurăm de asta. O singură chestie m-a cam stresat: așteptarea rudelor și a prietenilor să devin “o femeie de casă” dacă tot stau acasă. Doar că pentru mine fie că sunt acasă, fie că sunt la birou, activitatea mea e aceeași.
București
Jurnalista

A

Sunt mama, sotie si manager la o banca. Nimic nu ma mai poate speria dupa ce in 2017 am trecut printr un diagnostic de cancer si in 2018 prin masectomie totala. Pentru copiii mei voi ramane puternica, pentru sotul meu sprijin, iar pentru colegii mei liderul de care au nevoie. Nimic nu ma mai sperie. Ca sa spun simplu: nihil sine deo.
Viața mea s-a schimbat radical la momentul nașterii și din nou, acum, în vremea pandemiei. De fiecare dată a fost greu, a trebuit să mă echilibrez din toate punctele de vedere și să mă concentrez pe ceea ce este important și să cred că va fi bine. Am ales atunci și aleg și acum acest lucru : sa cred că va fi bine, deși sunt atâtea sentimente care mă invadează, atâtea stări prin care trec, atâtea gânduri și mai ales incertitudine. (…) Din păcate, din cauza pandemiei, a trebuit să întrerupem terapia, esențială în dezvoltarea ei, fapt ce este în defavoarea ei pentru că spasticitatea de care suferă nu acceptă amânare. O altă parte negativă a pandemiei în cazul nostru, a fost faptul că a trebuit să amânăm toate controalele pe care ar fi trebuit să le facă (neurolog, oftalmolog, ortoped), atât de importante în dezvoltarea ei. Ne-a pus pauză acestă pandemie, ne-a făcut mai fragili, mai temători, mai neputincioși, mai lipsiți de apărare și mai închiși, în noi și în case. Noi am ales să fim optimiști, precauți și puternici în lupta cu virusul Covid19. Știm că e o perioadă dificilă, care va trece și care ne va schimba viețile. Depinde de noi cum alegem să gândim și să ne comportăm după aceea. Depinde de noi să scriem un nou început, mai bun, mai frumos, mai conștient și responsabil, pentru noi și pentru urmașii noștri.
Glodeni
Profesor
Mă suna poliția de două ori pe zi ca să ies la geam să le confirm că nu am părăsit incinta. În tot acest timp, am lucrat aproape full-time, lucru care m-a ținut lucidă şi departe de gânduri de anxietate, dar a fost şi dificil, împărțindu-mă între job şi copil. Copil care mă întreba de ce nu am timp să mă joc cu el dacă tot nu mă duc la birou. În tot acest timp, prietenii mi-au fost aproape şi mi-au adus/trimis mâncare, jucării. Nu ne-a lipsit nimic. Sunt norocoasă, am venit la bunici, în alt cartier. Ies eu la cumpărături pentru a-i proteja pe ei, dar gândurile mele se duc către toți părinții singuri, în sufletele cărora se duc lupte grele.
Urban
Manger Offline Engagement Greenpeace Central&Eastern Europe
Mi-ar fi plăcut să spun o poveste frumoasă despre cum COVID19 și izolarea la care ne-a condamnat mi-a făcut viața mai bună, în care timpul petrecut în casă ar fi însemnat timp să mă dezvolt, să învăț lucruri noi, să îmi pun viața în ordine. Din păcate, pentru mine COVID19 înseamnă dor și griji, amestecate cu durere și nesiguranță, multe lacrimi și zile la rând de stat pe canapea privind în gol cu Netflix pe fundal. Din Diaspora lucrurile se simt diferit, iar dorul e mai mare ca niciodată. Mi-e dor de mama în fiecare zi și mi-e frică că nu șțiu când o voi strânge data viitoare în brațe. Ne sunăm de 100 de ori pe zi să ne liniștim reciproc și, în ciuda celor 3500 de kilometri, o simt mai aproape ca niciodată. Dar grijile sunt pe măsură, mama fiind unul din oamenii ce nu pot lucra de acasă.
Diaspora
Studenta
Am fugit de acasa. Am plecat din casa noastra fara balcon din Bucuresti si am venit la parinti in Bacau. Pentru ca era imposibil sa fim alaturi de Toma, baietelul nostru de 2 ani, sa ne jucam cu el, sa gatim, sa decupam, sa ii explicam de 10 ori pe zi de ce nu iesim afara, sa il rugam sa se spele pe maini de 30 de ori pe zi si in acelasi timp sa lucram, sa avem grija de 2 firme, multi clienti si in acelasi timp sa ne mai uitam si unul la celalalt. Asa ca am fugit la… mama si la tata. Si suntem recunoscatori ca am avut unde sa fugim. Acum lucram la un birou pus in fata patului, amandoi in aceeasi camera, ne punem video-call-uri pe rand si il auzim pe Toma cu o ureche mereu. Ma bucur sa pot sa ies din camera si sa-l pup, dar ma bucur ca pot inchide usa si sa pot lucra. Traiasca bunicii!
București
Arhitect de Brand Personal
Astfel ca, a ajuns in locul parintesc unde credea ca mereu isi va gasi linistea, dar din pacate nu a putut sa se bucure de atmosfera in care vietuiam. Va intrebati de ce? Simplu, membrii familiei din partea tatalui si locatarii blocului au transformat cuibul fericirii noastre intr-o scorbura fara grai, aducandu-i injurii in permanenta persoanei care m-a incurajat si m-a aparat de vanturile puternice, care m-ar fi nimicit fara dubii. Eu mereu am considerat-o eroina de otel a inimii mele si acum a dat din nou dovada de semetie. Ce-i drept, ochii sai adanci de multe ori au fost cuprinsi de lacrimi, dar am strans-o mereu tare in brate, spunandu-i: “Negresit, va fi totul bine, draga mea!” Apele s-au calmat, dar nu ma satur sa pun in prim-plan puterea mamei de a trece cu calmitate prin orice dificultate intampinata in calea sa. O stimez si ii mulțumesc in fiecare zi pentru lectiile de demnitate pe care mi le-a oferit!
Craiova
Elevă
Sunt fericita, cred ca e cea mai implinitoare perioada din viata mea! Chiar mi-am dorit mai mult timp pentru mine, in ultimul an am lucrat foarte mult, un job care m-a solicitat pana la ore tarzii, acum stau acasa. Dar tot nu imi ajunge parca timpul pentru tot ce as vrea sa fac! Locuiesc singura, la bloc. Ma bucur de orhideele mele care ma bucura din plin in aceasta perioada cu florile lor. Am gasit o gramada de cursuri online, gratuite, as vrea sa fac si mai multe, dar e multa informatie noua si sunt mult mai epuizante decat credeam. Imi ofer momente de relaxare, un film sau un serial care imi place, o poveste la telefon, sau mesaje schimbate pe net. O meditatie pentru recentrare, golirea mintii de ganduri pentru ca inevitabil raman in fata stirilor prea mult…

W

Dacă locuiam singură în perioada asta, izolarea m-ar fi dezechilibrat emoțional. Alt aspect pozitiv: dorm până mai târziu în timpul săptămânii, pentru că nu trebuie să mă mai pregătesc dimineața și să mă deplasez la serviciu (în medie, dura cam 1h 30 de min de când mă trezeam până ajungeam la birou). Totuși, zilele trec extreeem de repede, iar uneori lucrez mai mult pentru că nu mai există diferențierea clară între serviciu și viața privată. Trăgând linie, una peste alta, prefer să lucrez de acasă. Seara și în weekend mă uit cu prietenul meu la filme/seriale/emisiuni/documentare, povestim, dezbatem, glumim și ne simțim în general foarte bine. Păcat că se adună veșnic vase de spălat, dar le spălăm cu rândul. Cu părinții și prietenii vorbim pe WhatsApp și la telefon, ne vedem prin video calls și ne trimitem poze.
Sunt studentă, nu am plecat acasă din București după ce au fost suspendate cursurile, pentru ca locuiesc cu iubitul meu, iar el încă lucrează și nu am vrut sa îl las singur… În aproape o lună de izolare am ieșit din casă o singură dată. La începutul perioadei de izolare m-am gândit ca asta o sa fie ocazia perfecta ca să ma pun la zi cu toate lucrurile (în special învățatul) și ca sa fac cât mai multe. Însă îmi e parca din ce în ce mai greu… Nu mi-am mai văzut familia (părinții, fratele, bunicii) de la revelion și nu o sa o vad nici de Paște, mama mea lucrează în domeniul sanitar, ieri a intrat în contact cu o persoana suspecta de covid, iar după o tura de 24 h, sta la o colega pana o sa primească rezultatul testului acelei persoane, ca să nu îi infecteze pe cei de acasă.

Tia

Înainte de pandemie aveam idee ce o să fac cu viața mea după terminarea anului 3. Acum, totul s-a mutat în online și e un nor de incertitudine care plutește necruțător deasupra mea. Din punct de vedere financiar depind încă de părinți, care, din fericire, nu au probleme în planul ăsta. Sunt sufocată de anxietate și de stres pentru că viața academică a devenit brusc un uriaș care așteaptă să ne calce. E plin de certuri cauzate de diferențe de opinii peste tot, mi se pare că oamenii au scos la iveală deopotrivă toată răutatea din ei pe care o acoperă cu #donez2europentruspitale.
Bacău
Studentă
Fiind o persoana foarte energica, trecerea de la a alerga toata ziua la a sta toata ziua in casa, a fost destul de dificila. In acelasi timp, cred ca este util sa respectam regulile instituie pe timpul pandemiei, asa ca nu am iesit decat de doua ori din casa intr-o luna. Statul in casa m-a facut sa am mai multa grija de ce mananc, dar si sa reconsider anhmite decizii pe care le-am luat si asta am avut mai mult timp de reflectie
În primul rand mi a oprit toate planurile si proiectele. ce vacante, ce #abia astept sa vina vremea de grecia#, ce #peste o luna pe vremea asta suntem la paris#, ma rog, intelegeti ideea. Mi se pare incredibil cum totul s a schimbat practic intr o singura zi si cum nu am anticipat deloc, deloc, deloc ceea ce urma sa vina.
București
jurnalist
In linii mari, viata nu mi s-a schimbat foarte mult, sunt inca in concediu pentru crestere copil si distantarea sociala o practicam de ceva vreme pentru a-mi proteja copilul de raceli/ virusi. In schimb ceea ce simt acut este lipsa perspectivei viitorului, faptul ca nu imi pot face planuri pe termen mediu si lung si mai ales ca nu stim cum va arata.
Sunt reporter și ar trebui ca mintea mea să fie limpede în astfel de vremuri, când lumea are atât de multă nevoie de informații dar și de căi de navigare a ei – empatice, adevărate și care să aducă reziliență, și nu dezamăgire. Dar adevărul este că sunt și mamă, am un partener cu care, din fericire, împart responsabilitățile în casă, și am și o mamă de aproape 65 de ani, de care trebuie să am grijă. Și dacă înainte de pandemie mă gândeam la munca invizibilă a femeilor, un concept despre care se vorbește din ce în ce mai des în Europa și SUA, acum munca asta pare lipsită de control
București
Reporter
Viața mi-a fost dată peste cap, în fiecare zi mergeam la școală, unde mă așteptau micuții mei, care de cum mă vedeau că am coborât din microbuz, veneau fuga să mă ia în brațe și să îmi spună “Bună dimineața!”. Acum ce am, teamă, stres și tristețe.
Piatra Olt
Profesor de Limba și Literatura Rromani
Oamenii din jur, o parte mă ajută și sunt înțelegători, iar o altă parte de oameni ma văd altfel: baubau că cine sunt eu să le spun să stea acasă. Dar ei nu știu că și eu sunt om ca și ei și în fiecare clipă îmi risc sănătatea umblând pe la toate familiile care vin din străinătate, că nu am echipament adecvat, doar o mască și mănuși, dar totodată mă vad și ca pe persoana care poate să îi ajute și asta mă face ca în fiecare zi să lupt pentru comunitatea mea.
M-am închis în casă de pe 11 martie, în ziua în care se depuneau proiectele pentru fondurile Norvegiene. ONG-urile au fost ca niște cuiburi de furnici în martie, dar miercuri am putut să zic că lucrez de acasă. Câteva zile mai târziu se înregistra primul caz de infectare cu noul coronavirus în România.
București
ONG-istă
Weekendul ăsta ar fi trebuit să coordonez câteva sute de voluntari care urmau să dea naștere unei noi păduri. La fel și weekndurile trecute. Lucrasem de la începutul anului la proiectul ăsta. Trebuia să începem pe 14 martie, era totul gata, voluntarii mobilizați, terenul discuit, puieții pregătiți. Pe 10 martie, alături de colegii mei am decis amânarea acțiunilor pentru toamnă. Miercuri, 11 martie, șefii ne-au zis că putem lucra de acasă două zile, joi și vineri, urmând ca luni ne revedem la birou. Am băgat laptopul în ghiozdan, nici nu am luat tot ce mai aveam pe acolo, crezând că mă întorc peste câteva zile, dar din seara aia n-am mai văzut biroul.
București
coordonatoare de proiecte și comunicare ONG de mediu, activistă civic