Starea de urgență și această pandemie se poate rezuma pentru mine în câteva cuvinte simple: răspundere, îngrijorare, frustrare, încredere, speranță, presiune și multă dragoste. Aceste sentimente fac parte din viața mea de zi cu zi, și acum, pe timp de pandemie, și in mod normal. Numai că presiunea actuală intensifică trăirile nostre, și, în cazul meu particular, sentimentul de responsabilitate pe care îl am față de comunitatea LGBTI. Pentru că sunt directoarea executivă a ACCEPT și organizăm de 15 ani cel mai populat eveniment de drepturile omului din București – Bucharest Pride, cu peste 10 000 de participanți anul trecut – sunt foarte atentă la ce se poate întâmpla în viitor care ar putea influența organizarea evenimentului. Pandemia nu ne-a luat prin surprindere, ba din contră – urmăream cu îngrijorare pe parcursul lunii ianuarie comenzile internaționale pe steaguri și alte produse rainbow care nu se fabrică în România. Comandă după comandă, vedeam anulări, întârzieri, incertiduine. Apoi au început să apară știri despre decese, răspândirea COVID-19 în China și foarte curând în Italia. Mi-am dat seama în jur de 15 februarie că va fi imposibil să organizăm marșul așa cum ne doream, în 23 mai, și că va fi imposibil să planificăm chiar și evenimente mai mici în siguranță. Deci, cu aproximativ o lună înainte de declararea stării de urgență, am început restructurarea activitiții ACCEPT pentru anul 2020, un efort enorm ce implică discuții între parteneri, sponsori și donatori, efort susținut de întreaga echipa. Acum toată activitatea ACCEPT este online, de la grupurile de suport până la consultările comunitare și petrecerile queer. Nici acum nu suntem siguri care vor fi condițiile în care ne vom putea bucura de Bucharest PRIDE 2020, însă evenimentul se va desfășura în toamnă într-o formă permisă de regulile impuse de autorități și mai ales de conștiința noastră privind siguranța comunității și prietenilor ei. Apoi, odată ce am ajuns în jur de 15 martie, noi cei norocoși, privilegiați și neesențiali, în izolare la domiciliu, muncind de acasă, am vazut o nouă modă dusă la extrem. Food porn. Fiecare masă, pâine, omletă sau tocană fotografiată și pusă pe Instagram și Facebook, în totală disonanță cu o bună parte din oamenii de lângă noi. Oameni care, acum poate mai mult decât oricând, nu au privilegiul unei mese îndestulătoare sau încearcă să își liniștescă familiile care suferă de foame. O bună parte dintre beneficiarii ACCEPT sunt în situația asta, și atunci am realizat că trebuie neapărat să facem ceva, chiar dacă tipul acesta de activități nu sunt neapărat în mandatul organizației. Ei bine, cu sprijinul unui donator anonim am reușit să asigurăm pe perioada stării de urgență coșuri alimentare minimale pentru 50 de personae LGBTI fără venituri stabile, artiști queer fără forme de protecție socială, vârstnici din comunitate, lucrători și lucrătoare sexuale. Ce am făcut este doar o picătură într-un ocean, nevoile comunității sunt mult mai mari și nu pot fi suplinite doar de ACCEPT, fiind generate de incapacitatea statului roman să asigure un trai decent și oportunități egale pentru toți cetățenii săi, fără discriminare. Evident, nicio perioadă de criză nu poate trece fără abuzuri din partea statului. Le-am văzut în forța excesivă și nejustificată a poliției în raport cu persoane rome din toată țara. În contextul actual, cel mai dificil a fost să căutăm soluții pentru două familii pe care ACCEPT le asistă juridic, care sunt afectate de absența recunoașterii căsătoriilor lor încheiate în afara țării și, implicit, a faptului că sunt o familie. Un cuplu e blocat în Austria, iar altul este despărțit de o graniță pe care nu o pot trece între România și Serbia. Dialogul cu autoritățile a fost unul inutil, și organele administrative ale României se încăpățânează să nu respecte decizii ale Curții Constituționale și ale Curții de Justiție a Uniunii Europene. O să dureze ani de zile, însă cei care se fac vinovați de discriminare la adresa familiilor rainbow vor plăti cu siguranță mai devreme sau mai târziu pentru faptele lor ilegale și imorale. Simt o responsabilitate uriașă să perfomez, să rezolv, să ajut, pentru că în fiecare zi vorbesc cu oameni nedreptățiți de țara lor, oameni care au nevoie de o rezolvare a situației, preferabil în timpul vieții lor. Vorbesc destul de puțin despre viața mea personală petru că este una simplă și liniștită, și din nefericire nu îi acord nici măcar acum suficient timp. Sunt alături de soțul meu de 14 ani, de când eram adolescenți. Am privilegiul unei relații recunoscute de lege sub definiția actuală a familiei, o definiție nedreptă care exclude nu numai persoanele LGBTI, dar și toți acei oameni care din diverse motive nu caută să trăiască cu certificat. Chiar dacă referenumul din 2018 nu a fost aprobat, situația la noi în țară este una foarte clară – dacă nu ai certificate de căsătorie, nu exiști ca familie în ochii statului. Or, asta e nedrept, pentru că în realitate cuplurile căsătorite ocupa o pondere din ce în ce mai mică din diversitatea formelor de conviețuire dintre oameni. România rămâne unul din ultimele state membre UE unde familia defacto nu e există din punct de vedere juridic, indiferent de componența sa și orientarea sexuală a celor care o formează. Ce mă ajută să fiu echilibrată, chiar dacă viața profesională e așa de agitate, este faptul că întreaga mea familie este în siguranță – și din punct de vedere al sănătății, și financiar, și emotional. Pentru mine cel mai greu moment din viața mea a trecut deja – să îl țin de mână pe tatăl meu și să mă uit în ochii lui pe măsură ce se stinge, fiind mulțumit că suferința lui se stinge o dată cu el după o luptă de aproape doi ani de zile cu o tumoară cerebrală care ne-a reformatat viața fără niciun fel de avertisment. Atunci am înțeles că frica de moarte, de boală și de suferință reprezintă un sentiment inutil, dezvoltat cel mai adesea în relație cu ceva ce nu putem schimba sau controla în totalitate. Nu sunt fatalistă, nu cred în destin, predestinare, și nici măcar în noroc. Însă cred foarte puternic în abilitatea noastră de a trage linie între ce putem influența și ce iese din capacitatea noastră de control. Avem toți de câștigat dacă ne concentrăm energia pe ceea ce ține de noi, pe lucrurile pe care le putem schimba și influența, nu pe ceea ce e dincolo de puterile noastre. Așa că sper că în pandemie vom avea ocazia să ne uităm la noi înșine în oglindă și să luăm niște decizii despre viața noastră, despre cum ne comportăm cu cei din jur și cum relaționăm cu ei astfel încât să avem privilegiul să murim într-o bună zi liniștiți, cu sufletul împăcat.
