Pe 10 martie îl luam de la şcoală pe Martin (5ani), din Strasbourg. Luni noapte, am pornit împreună către Praga cu Flixbus, unde urma să am un team reatreat cu job-ul. Francezii aveau multişoare cazuri, dar nicio măsură, ceea ce m-a făcut şi pe mine să nu-mi fac griji. Am ajuns în Praga marți dimineața; miercuri am avut prima zi de lucru din trei. Miercuri seara ştirile nu arătau deloc bine, aşa că am decis să trimit echipa înapoi către casele lor şi să anulez tot reatreat-ul. Joi, toți au plecat. Eu cu Martin am rămas. În Franța, unde trebuia să-l duc înapoi pe M, se închideau granițele, în Cehia se inchiseseră deja şcolile de câteva zile şi urma starea de urgență, iar în România nu aveam încredere să ne întoarcem. Am decis să rămânem la o prietenă stabilită de câțiva ani. Joi seara eram în self-izolation toți trei. Am stat 14 zile, ca să ma asigur că nu am luat şi noi şi daca era să fi luat, măcar să fi avut parte de serviciile medicale de acolo. Apoi, ne-am reîntors în România, unde am stat încă 14 zile în izolare la domiciliu. Mă suna poliția de două ori pe zi ca să ies la geam să le confirm că nu am părăsit incinta. În tot acest timp, am lucrat aproape full-time, lucru care m-a ținut lucidă şi departe de gânduri de anxietate, dar a fost şi dificil, împărțindu-mă între job şi copil. Copil care mă întreba de ce nu am timp să mă joc cu el dacă tot nu mă duc la birou. În tot acest timp, prietenii mi-au fost aproape şi mi-au adus/trimis mâncare, jucării. Nu ne-a lipsit nimic. Sunt norocoasă, am venit la bunici, în alt cartier. Ies eu la cumpărături pentru a-i proteja pe ei, dar gândurile mele se duc către toți părinții singuri, în sufletele cărora se duc lupte grele.