Îmi este mult mai bine având în sfârşit timp să stau eu cu mine, gândurile mele şi proiectele mele. Locuiesc singură într-o garsonieră în care mă simt ca în propriul meu castel. Una dintre revelaţiile avute este cât de toxic era mediul din jurul meu, cu cât sunt mai departe de oameni şi obiceiuri toxice, cu atât îmi e mai bine. Încerc să folosesc această perioadă pentru autoreflecţie, îmi doream oricum de mult timp o perioadă de autoizolare. Cred că pentru cine are privilegiul de a sta acasă în perioada asta poate fi o lecţie foarte valoroasă (deşi nu neapărat uşoară) despre sine, consumerism (inclusiv de media) şi raportarea la lume. Îmi lipseşte foarte tare natura, tânjesc după ieşirile pe deal, măcar am balcon descoperit, aşa că mă bucur de el. Am câţiva prieteni apropiaţi cu care ţin legătura, alături de părinţi, conexiunea reală cu cineva se simte chiar dacă nu staţi faţă în faţă. Îmi dau seama cât sunt de privilegiată şi sunt recunoscătoare.