Sunt studenta in Londra. Acum multe saptamani am decis sa nu ma intorc in tara, dar m-am trezit intr-o dimineata cu ai mei la telefon spunandu-mi ca mi-au cumparat un bilet de avion si ca am o ora sa impachetez. Am luat decizia spontana sa vin pana la urma, dar nu voiam sa stau in aceeasi casa cu ei in cazul in care as fi luat virusul in aeroport. Astfel, am inchiriat un Airbnb in care sa stau primele doua saptamani in autoizolare. Cand am aterizat pe data de 15 martie si mi-am repornit telefonul, am vazut un mesaj de la proprietarul Airbnb-ului in care spunea ca nu doreste sa imi inchirieze studioul deoarece am numar de Anglia si crede ca vin dintr-o zona periculoasa, desi platisem deja chiria si nu mai aveam bani sa ma mut in alta parte. Din fericire, o buna prietena m-a ajutat si m-a lasat sa stau in apartamentul ei nelocuit timp de cele doua saptamani de autoizolare, care fix in momentul in care am aterizat, au devenit obligatorii prin lege. Din moment ce apartamentul fusese gol pentru mult timp, nu erau caldura, internet si apa calda, dar am preferat sa raman acolo pentru a nu risca sanatatea parintilor mei. In acele conditii a fost destul de greu sa continui sa imi vad si de scoala si de job, care se mutasera online. Imi foloseam internetul de pe telefon care mergea foarte greu, ceea ce imi facea munca destul de frustranta. Din fericire, am fost atat de norocoasa incat prietenii mei m-au ajutat cu cumparaturi si un radiator pentru caldura. In prima saptamana de izolare politia nu m-a verificat deloc, dar incepand cu cea de-a doua, au venit la mine de vreo doua ori pe zi. Am apreciat ca isi fac datoria. Politistii au fost de suspecti asupra faptului ca locuiam in alta parte decat parintii mei, dar pana la urma mi-au inteles motivele. Sincer, perioada aceea de autoizolare a fost ametitoare. Programul meu de somn s-a dat foarte tare peste cap, si lipsa unui internet stabil m-a facut sa ratez multe clase online si sa imi fie mai greu sa lucrez pentru job. De dinainte sa vin eram in procesul de a-mi reveni dintr-un episod depresiv care a durat vreo 5 luni, dar cand m-am intors in tara starea mea mentala a stagnat. Mi-a fost foarte greu sa continui cu obiceiurile care ma ajuta sa ies din depresie, precum sportul, cititul, munca, scrisul etc. Am sesizat ca din cauza stresului si grijilor fata de familie, am preferat sa ma rezum la vechi activitati care ma ajuta sa nu ma mai gandesc, cum ar fi serialele pe banda rulanta. In acele doua saptamani am fost extraordinar de obosita. Mi-a fost greu sa accept sfarsitul brusc al facultatii si al prieteniilor formate la facultate. Din pacate absolvirea mea a fost anulata, iar colegii mei sunt imprastiati peste tot in lume, deci va fi o lunga perioada pana cand ne vom putea revedea. Am fost foarte dezamagita de mine la inceput pentru ca iar incepeam sa imi pierd obiceiurile bune pe care le aveam inainte de inceperea episodului depresiv, pe care le reconstruisem intr-o mare parte in ultimele doua luni. Am simtit ca tot progresul meu s-a risipit din nou. Pana la urma mi-am dat seama ca am un comportament normal in circumstantele create de pandemie si griji, si am decis sa fiu mai permisiva cu mine, desi asta imi vine foarte greu. In cele din urma, cele doua saptamani au trecut cu bine si m-am intors acasa la parintii mei. In continuare programul meu de somn e dat peste cap, dar ma simt mai bine pentru ca sunt cu familia mea. Sa muncesc si sa invat este mult mai usor de acasa avand o conexiune stabila la internet. Pot sa vorbesc si cu prietenii cand simt nevoia, ceea ce ma ajuta foarte mult in perioada asta.