Viața nouă în pandemie. Sunt Anca, mamă de copil prematur de 2 ani și 2 luni și fac parte din “Asociația Unu și Unu”, care ne sprijină. Viața mea s-a schimbat radical la momentul nașterii și din nou, acum, în vremea pandemiei. De fiecare dată a fost greu, a trebuit să mă echilibrez din toate punctele de vedere și să mă concentrez pe ceea ce este important și să cred că va fi bine. Am ales atunci și aleg și acum acest lucru : sa cred că va fi bine, deși sunt atâtea sentimente care mă invadează, atâtea stări prin care trec, atâtea gânduri și mai ales incertitudine. Nu știm ce va fi mâine, suntem datori să trăim frumos prezentul, e tot ce avem. Copilul meu a fost spitalizat 5 luni după naștere, fiindcă s-a născut prea devreme, prea firav. 28 de săptămâni de sarcină, cu restricție de creștere de 4 săptămâni pe fondul tensiunii arteriale pe care am avut-o, 550 de grame, 30 de cm și multe complicații ale prematuritatii după aceea. A fost nevoie de 3 luni și jumătate ca să poata respira singura (intubata 70 de zile), lucru care i-a lezat plămânii și din cauza căruia a rămas cu o boală numită bronhodisplazie pulmonară pentru care i-a fost recomandat un vaccin, Synagis, care să o protejeze de infecțiile respiratorii care ar fi putut să o întoarcă la dependența de oxigen. Se fac 6 doze în sezonul rece și ultima a fost în martie, în momentul declarării stării de urgență, din cauza Covid19. Cu greu am reușit să ajungem la spitalul unde s-a născut și unde a fost urmărită de medic după naștere și să-i facem vaccinul, din cauza restricțiilor. După naștere, fetița a făcut hemoragie cerebrala de grad mare, din cauza căreia a rămas cu paralizie cerebrală și a necesitat începerea kinetoterapiei la 6 luni de viață. De atunci, a făcut aproape zilnic tratamente de recuperare la un centru aflat la 30 de km de noi, lucru care a ajutat-o enorm și care i-a făcut viața mai bună. Din păcate, din cauza pandemiei, a trebuit să întrerupem terapia, esențială în dezvoltarea ei, fapt ce este în defavoarea ei pentru că spasticitatea de care suferă nu acceptă amânare. O altă parte negativă a pandemiei în cazul nostru, a fost faptul că a trebuit să amânăm toate controalele pe care ar fi trebuit să le facă (neurolog, oftalmolog, ortoped), atât de importante în dezvoltarea ei. Ne-a pus pauză acestă pandemie, ne-a făcut mai fragili, mai temători, mai neputincioși, mai lipsiți de apărare și mai închiși, în noi și în case. Noi am ales să fim optimiști, precauți și puternici în lupta cu virusul Covid19. Știm că e o perioadă dificilă, care va trece și care ne va schimba viețile. Depinde de noi cum alegem să gândim și să ne comportăm după aceea. Depinde de noi să scriem un nou început, mai bun, mai frumos, mai conștient și responsabil, pentru noi și pentru urmașii noștri.