Sunt în șomaj tehnic de aproximativ o lună. Inițial nu am realizat seriozitatea situației în care se află țara noastră, până când am fost nevoită să merg să îmi ridic tratamentul (Am scleroză multiplă) dintr-un spital unde fuseseră diagnosticate 24 de cadre medicale infectare cu COVID-19. Nu am dormit toată noaptea dinaintea plecării și m-am întrebat non-stop dacă nu cumva voi muri de coronavirus. Din fericire sunt bine și urmează să încep serviciul pe 4 mai. Din cauza pandemiei nu am mai putut merge la psiholog și asta mă afectează uneori. Mă simt deprimată și programul meu zilnic a fost dat peste cap. Mă pun în pat târziu și mă trezesc lafel de târziu. Dorm 12 h pe zi și am o stare ciudată care mă face să vreau să stau mai mult în pat. Partea bună a acestei pandemia este faptul că am petrecut mai mult timp cu familia (locuiesc cu părinții și soțul meu), ne-am ocupat cu activități pe care altfel nu am fi avut timp să le facem (am săpat grădina, ne-am răsfățat florile, am gătit împreună, ne-am jucat cu pisicuțele și altele).