Coronavirusul mi-a schimbat viața total. Am o muncă titanică cu oamenii din comunitate și cu cei veniți din străinătate. Oamenii nu au fost invățați să stea închiși în casă, își trăiau viața într-un anumit fel. Pentru ei este mult mai greu să facă față situației de urgență. Din acest motiv, munca mea este mult mai grea. Vreau să ajut pe fiecare în limita posibilităților, dar câteodată sunt neputincioasă și nu pot să fac nimic. Pentru câteva familii am procurat alimente și le-am dus la domiciliu, la altele le-am luat medicamente; dar în situația lor sunt multe familii. Aceasta situație mă face să fiu stresată încontinuu. Faptul că oamenii nu înțeleg că trebuie să stea acasă și în casă, munca mea este enorm de grea. Dar totuși, când vin acasă, soțul meu este omul care mă înțelege, mă ascultă și tot el mă încurajează când am perioade și cad la pământ. Apoi copiii mei sunt la fel și ei, îmi dau puterea și energia de a merge mai departe. Oamenii din jur, o parte mă ajută și sunt înțelegători, iar o altă parte de oameni ma văd altfel: baubau că cine sunt eu să le spun să stea acasă. Dar ei nu știu că și eu sunt om ca și ei și în fiecare clipă îmi risc sănătatea umblând pe la toate familiile care vin din străinătate, că nu am echipament adecvat, doar o mască și mănuși, dar totodată mă vad și ca pe persoana care poate să îi ajute și asta mă face ca în fiecare zi să lupt pentru comunitatea mea.