#împreunăsuntemmaiputernice

Daria

elev

Sibiu

elev

Sibiu

Cum ți-a schimbat COVID19 viața?

Pentru mine e absolut îngrozitor dar sigur exista femei care o au mai rău. Din cauza oamenilor care nu stau acasă și care continuă să iasă din casa fără niciun fel de protecție, mama mea nu a mai venit acasă de 4 săptămâni pentru ca lucrează în prima linie a Spitalului Județean de Urgenta Sibiu. Toată treaba a rămas pe umerii mei incluzând curățenie, rufe, mâncare și îngrijirea surorii mele mai mici pentru ca tata, pe lângă ca e un misogin dezgustător care are impresia ca femeia trebuie sa facă treaba în casa de una singura, lucrează de dimineata pana seara. Pe lângă toată treaba asta trebuie sa fac cantitatea enorma de teme pe care profesorii mi-o trimit fără niciun pic de empatie si care se așteaptă ca eu sa fiu 24/7 la dispoziția lor. Și pentru ca nu am mai putut, am renunțat sa mai fiu atenta la aceasta “scoala online” de toată jena și ma chinui sa nu plâng zilnic de la cât de greu îmi e.

Te simți ajutată de autorități?

Nu simt niciun fel de ajutor de la politie, guvern, primărie, scoala, familie sau comunitate. E normal sa fim egoiști în vremuri ca acestea, dar pur și simplu ma uimește indiferența oamenilor. Toată lumea ii compatimeste pe cei în an terminal care trebuie sa dea examenele naționale în condițiile în care îl dau, dar tot ies din casa fără masca, tot își scot copiii în fata blocului cu duzinele. Totodată, nimeni nu se gândește la elevii de a 11-a sau a 7-a, de exemplu, pentru ca cine o sa trebuiască sa recupereze materia pe care cei in an terminal nu trebuie sa o repete? Eu îmi doresc extrem de mult sa devin ginecolog, iar pentru asta trebuie sa urmez Facultatea de Medicina, dar acum nu pot sa continui cu pregătirea la chimie pentru ca profesoara pur și simplu nu vrea, probabil pentru ca nu ii dau bani în mana. Și pe lângă asta dacă luam în calcul soluția doamnei Anisie de a face recuperare în paralel în anul școlar următor, cum o sa pot eu sa rezist mental? Pentru ca, daca dansa nu știe, exista Cambridge și ECDL care o sa fie amânate pentru anul următor sau Dumnezeu știe când, mai exista și scoala de șoferi pe care poate as vrea sa o fac cum implinesc 18 ani în decembrie, mai exista pregătirea extra pentru medicina cu meditatii la biologie și chimie și meditatii la română pentru ca nu inteleg nimic din romanele misogine și violente care ne sunt impuse și la care am plâns când le-am citit. Va întreb, cum pot sa fac eu toate astea când profesorii vor accelera ritmul materiei ca să poată sa acopere tot ce am pierdut în acest semestru? Nu o sa mai am zile în săptămână libere. Dacă facem o aproximare, meditațiile la română, engleză, biologie și chimie sunt automat 4 zile din săptămână fiecare câte 2 ore sa zicem. La școală stau în medie 7 ore, cu meditațiile 9 ore de a-mi solicita creierul la maxim. Apoi îmi rămân temele pentru școală de făcut deși ajung acasă frântă. De obicei îmi iau 4 ore, și asa ajungem la 13 ore de munca, în contextul în care un adult lucrează în medie 8. Și dacă facem recuperare atunci o sa am dublu de teme, deci faceți dumneavoastră calculul. Cum sa mai am eu timp de mine sau de sănătatea mea mentala când trebuie sa ma gandesc la teme și la ce am de facut mereu? Simt ca scoala românească își bate joc de mine și de generația mea. Și ne mai miram ca tinerii se sinucid sau suferă de depresie. Pana și semestrul 1 al acestui an a fost solicitant pentru ca a fost mai scurt, dar ce o sa ma fac eu și ceilalți adolescenți de varsta mea care se pregătesc de admiteri și pe care ministerul nu ii sprijină deloc. Dacă și în semestrul trecut am avut gânduri suicidale din cauza presiunii pusa pe umerii mei de părinți, profesori și materie nici nu vreau sa ma gândesc la ce se poate întâmpla în anul următor. E atât de greu sa fii ignorat pentru ca ești fata sau pentru ca ești adolescent și nu aveți idee cât de mult doare. Va rog din suflet stați în casa și gândiți-vă la medicii și asistentele care lucrează zi și noapte pentru noi. Va implor, lăsați-o pe mama sa vina acasa și bucurați-vă ca ii aveți pe cei dragi lângă voi.

#împreunăsuntemmaiputernice