#împreunăsuntemmaiputernice

Adela Alexandru

Masterandă, Activistă

Ploiești

Masterandă, Activistă

Ploiești

Cum ți-a schimbat COVID19 viața?

Am aproximativ o lună de când m-am izolat împreună cu partenerul meu și în momentul în care scriu această mărturie trebuia să fim undeva sub vreun palmier în Cipru. Ne planificasem plecarea asta încă din decembrie pentru că știam că primele luni ale anului sunt mereu haotice. Numai că socoteala de acasă nu se potrivește (mereu) cu cea din târg. În perioada aceasta viața mea s-a schimbat radical pentru că, ajunsă la capătul puterilor fizice dar mai ales mintale, am decis să demisionez. După mai bine de 2 ani super activi, ore state peste program, alergat între job și facultate, dintre care un an jumate de navetă cu trenul Ploiești – București 4 zile pe săptămână, știam că am ajuns la burnout, că nu mai rezist mult. Când s-a decis să lucrăm de acasă nu știam pentru cât timp, dar pentru mine vestea era una bună pentru că eram epuizată. Nu mă așteptam sub nicio formă ca stresul, gândurile, anxietatea să mă țină trează nopțile și să fiu de fapt mai obosită ca într-o zi obișnuită de muncă (și master). După ce am comunicat decizia de a-mi înceta activitatea a urmat perioada de preaviz în care am avut și 11-12 ore lucrate pe zi; am tras de mine până în ultimul moment. Azi e a4a zi de libertate! De 4 zile am timp să termin cărțile alea începute acum multe dimineți în tren și serialele alea văzute pe bucăți prin metrou/autobuz/tramvai, să parcurg prezentările/textele înainte de cursuri și să nu mai apar cu 30 min mai târziu, să îmi sun familia și prietenii, să petrec timp cu partenerul meu, să îmi scriu disertația, să să să…atât de multe lucruri pe care le-am neglijat în detrimetul muncii mele. Mă simt de parcă am avut un picior rupt pentru mult timp și reînvăț cum să merg. Recuperarea mintală e cea mai dificilă, dar învăț să îmi ascult instinctele și să îi dau corpului meu ceea ce are nevoie, să nu îl mai forțez să facă ce trebuie. Știu că sunt o luptătoare și o să trec și peste asta și atunci o să mă bucur să îi revăd pe toate cele/toți cei dragi. Până atunci zilele mele sunt fie mohorâte, în pijamale, pe canapea, fie luminoase, energice (depends on the mood).

Te simți ajutată de autorități?

Nu am apelat la autorități în niciun fel, prin urmare nu beneficiez de niciun ajutor. Mă uit totuși cu îngrijorare la numărul cazurilor de violență domestică în continuă creștere; la abuzurile poliției îndreptate mai ales spre categoriile vulnerabile; la un sistem educational care nu se coordonează, în care fiecare face ce poate, cu ce poate; la un sistem de sănătate în care mi-e frică să ajung; la niște oameni depășiți de această criză…și mă apucă anxietatea.

#împreunăsuntemmaiputernice