Sunt studentă, nu am plecat acasă din București după ce au fost suspendate cursurile, pentru ca locuiesc cu iubitul meu, iar el încă lucrează și nu am vrut sa îl las singur… În aproape o lună de izolare am ieșit din casă o singură dată. La începutul perioadei de izolare m-am gândit ca asta o sa fie ocazia perfecta ca să ma pun la zi cu toate lucrurile (în special învățatul) și ca sa fac cât mai multe. Însă îmi e parca din ce în ce mai greu… Nu mi-am mai văzut familia (părinții, fratele, bunicii) de la revelion și nu o sa o vad nici de Paște, mama mea lucrează în domeniul sanitar, ieri a intrat în contact cu o persoana suspecta de covid, iar după o tura de 24 h, sta la o colega pana o sa primească rezultatul testului acelei persoane, ca să nu îi infecteze pe cei de acasă. Eu una nu știu la ce sa ma gândesc mai întâi, încerc sa rămân ok dpdv psihic. Am impresia ca nu reușesc sa fac nimic, pentru ca am atatea lucruri de făcut (curățenie, mâncare, cursuri online). Ma simt copleșită, nu știu dacă mai întâi sa termin ce am de făcut prin casa, sa învăț, sa ma gândesc la ai mei (tata a întrat în șomaj tehnic), sa încerc sa fac alte chestii care sa ma distragă de la gânduri negative, și încerc sa nu ma mai gândesc la cat as vrea sa ies din casa…. De câteva zile simt o apăsare în piept și un nod în gât… Și parca nu îmi ajunge timpul sa fac nimic… Încerc și sa ii ajut pe câțiva prieteni sa aibă în continuare o stare de spirit pozitiva, sa fie optimiști și sa le dau cât mai multe idei de petrecere a timpului… În relație, am mai avut momente în zilele astea când ne-am contrazis, certat, supărat, dar încercăm sa ne susținem unul pe altul… Sper ca o sa fie bine totul. Aveți grija de voi!